CELE MAI RECENTE ARTICOLE

De vorba cu Liv. Despre scris, carti si calatorii

martie 1, 2018

Viaţa Livianei este o poveste. Nu o poveste cu prinți și prințese. Nu e stilul ei. Ea preferă autenticul, sinceritatea pură, fără pic de sirop. A învățat să citească la 5 ani, a trăit alături de mii de personaje, a lucrat în presă națională dar a trait și visul american, în redacția CNN. De când a devenit mamă, a reuşit ceea ce toţi ceilalţi visează – şi-a transformat pasiunile în stil de viaţă. În prezent, Liv scrie, citește și călătorește. Iată povestea ei.

Liv, dăm timpul înapoi și începem cu perioada copilăriei. Cum era Liviana atunci și cum a început relația ei cu cărțile?

Relația mea cu cărțile a început la vârsta de 5 ani. Atunci am învățat să citesc. Povestea începe cu frații mei, amândoi mai mari decât mine. Unul cu 10 ani și celălalt cu 11 ani. Când ei erau la liceu și își făceau lecțiile în camera lor, eu îi stresam foarte tare. “Ce faci acolo? Ce faci acolo? Dă și mie, dă și mie. Vreau și eu, vreau și eu.” Cam așa o țineam, oricât era nevoie. Și ei, ca să scape de gura mea, îmi făceau o pagină cu fiecare literă în parte și îmi dădea sub masă să mâzgâlesc. Eu făceam mereu paginile alea, dar nu mă verifica nimeni. Și într-o seară, când mama lucra la un covor, m-am supărat foarte tare pe ea și am amenințat-o că o pârăsc la nea’ Vasile, un văr din armată! Și ea m-a pus să îi scriu o scrisoare! Zis și făcut! Numai că după ce am terminat sarcina și i-am arătat mamei scrisoarea, în secunda doi a leșinat!

Bănuiesc că se aștepta la mâzgâlituri sau litere greu de descifrat.

Exact. Nu se aștepta ca eu să știu să scriu la 5 ani. Și nu mai zic că a doua zi m-a dus la doctor și la popă, să vadă ce e în neregulă cu mine. Într-un final, au elucidat misterul. Dar așa a început relația mea cu scrisul și, bineînțeles, cu cititul.

Ce preferai să citești când erai mică?

Mă atrăgeau cărțile de aventură. Poate și datorită bunicului meu, pe care îl vedeam ca haiducul din povești. Era foarte înalt, 1.90 metri, mereu pe cal, impunător. Cea mai vie imagine din copilărie este cea în care bunicul venea călare de la câmp cu un pepene, pe care îl arunca de-a dura din poartă și până în fundul grădinii, unde mă aflam eu. De fapt, sunt amitirile cele mai șterse, nu mai văd toate detaliile, este ca o fotografie care se șterge dar care îți stârnește cele mai mari emoții.

Cine te-a influențat cel mai mult în pasiunea ta pentru citit?

Maică-mea citește foarte mult, de la ea am luat modelul. Mama a făcut 4 clase și apoi, la 30 de ani a mai făcut 4 clase la seral. Anul acesta face 73 de ani și deși fizic nu se simte foarte bine, încă mai citește o carte în două zile. Pe maică-mea nu o să pot să mi-o imaginez niciodată altfel decât cu mărgele și cu cartea în mână. Are această pasiune pentru mărgele și pentru citit. A trăit tot timpul două vieți paralele, a fost un soi de Madame Bovary, pentru că își trăia viața din lecturi și tot ce citea, doar că asta era viața ei interioară, una creativă și intensă. Dar ea – cea pe interior – este total diferita de cea din exterior. La exterior este totul mult mai simplu. Este mama mea și a fraților, soția lui tata, Viorica de la Zimnicea, care face covoare. Dar cele două lumi nu s-au întrepătruns niciodată. Eu, în schimb, încerc să îmi aduc interiorul în exterior. Povestea cu “Ocolul Pământului în 100 de cărţi” fix asta este: să iau tot ce am cultivat în interiorul meu și să devină viața mea de afară.

foto_2

Pentru că ai menționat proiectul tău – Ocolul Pământului în 100 de cărţi. Să ne spui cum ţi-a venit ideea.

Proiectul a luat naștere la Amsterdam, în ziua în care împlineam 40 de ani și când mă gândeam la urmatorii 40. Îmi puneam întrebarea: “Ce fac în continuare?” Răspunsul a venit de la prietena mea, Irina. “-Ce mișto e viața ta de scriitoare! Poți să te duci să călătorești și să scrii despre asta.” A fost replica ei în seara în care am împlinit 40 de ani și savuram un prosecco în Amsterdam. Și m-a lovit! Atunci am zis să îmi iau toate pasiunile, să le pun una lângă alta și să văd ce iese! “Îmi place să scriu, să citesc și să călătoresc! Ok, le voi face pe toate trei. Să plecăm! Unde? Peste tot! O să citesc cărți și o să mă duc să văd unde au fost scrise și ce povești se ascund în spatele scriitorilor.”

foto_9

Cum funcționează proiectul? Cum îți alegi scriitorii și destinațiile. Dă-ne mai multe detalii.

Sunt subiectivă și îmi place literatura contemporană și aleg scriitori cât mai aproape de stilul meu. Citesc înainte de a pleca operele sale, chiar dacă le-am mai citit. Dar citesc și despre autor foarte mult. De exemplu, pentru Barcelona am ales George Orwell, pentru că el a participat acolo la Războiul Civil. Și citesc foarte mult despre experiența lui în oraș. Acolo s-au născut cărțile lui – Ferma animalelor și 1984. Aflu tot felul de chestii amuzante. Pe el îl puseseră să facă de pază pe acoperișul cinematografului și pentru că se plictisea, toată ziua citea. Vreau să văd cinematograful și să citesc acolo. Dar nu îmi fac niciodată planuri. Merg pe instinct, îmi fixez niște puncte în care vreau să ajung dar nimic programat la oră și minut. Le integrez cumva în experiență, ca să nu mă simt presată că trebuie să ajung în multe locuri. În fiecare călătorie mă duc explorator.

foto_4

Unde ai fost până acum și ce povești ai pentru noi?

Am început cu Paris, loc în care am fost de 10 – 15 ori înainte de acest proiect, însă niciodată nu l-am văzut așa. M-am trezit în anii ’20! Am fost pe scările de unde taxiul îl ia pe Owen Wilson, din filmul Midnight in Paris și îl duce direct în anii ’20. Sunt scările din fața Primăriei Sectorului 5 de acolo. Trecusem de zeci de ori prin fața lor și nu m-am gândit deloc că îl pot vedea așa. În Paris am fost și am vizitat prima locuință a lui Hemingway, unde este și o plăcuță pe care scrie: “Aici a locuit Hemingway”. Nu am vrut să ratez nici cea de-a doua locuință, de pe Rue de Notre Dame, nr 113, dar nimic nu mai amintea de el. Și pentru că nu găseam informații, am oprit pe cineva pe stradă. “Dar de ce căutați?”,  m-a intrebat localnicul și i-am povestit că aici a locuit Hemingway. Omul a fost extrem de surprins, pentru că el stătea chiar în fosta casă a scriitorului și nici nu știa. Imediat și-a schimbat atitudinea și discuția a fost extreme de plăcută.

foto_5

A urmat Lisabona, unde ai ales un scriitor pe care nu îl iubești. Sau nu îl iubeai atunci. Înainte de călătorie.

Cea mai mare surpriză a fost Saramago, Lisabona. Nu pot să citesc Saramago și să zic că îmi place, e prea trist, dar îl pot aprecia. Dar a fost provocarea mea, am zis că trebuie să aleg și scriitori care nu îmi plac. Iar pe Saramago l-am descoperit ca bărbatul capabil de cea mai mare dragoste pentru femeia iubită. A murit pe la 90 și ceva de ani, a avut 3 soții, de 17-20 de ani relație fiecare, iar povestea lui cu Pilar del Rio, ultima soție, transformă “Romeo și Julieta” în mic copil. Saramago a adorat-o pe Pilar și sunt niște momente de tandrețe pe care nu ai cum să nu ți le dorești. Am fost o zi la Fundația Saramago unde am văzut filmulețe cu ei doi, îi vezi cum vorbesc, cum trăiesc unul în altul. Atunci l-am iubit pe Saramago, am avut șansa să îmi schimb perspectiva și să cunosc omul din spatele paginilor.

foto_6

foto_7

Unde a fost cea mai intensă experiență de până acum?

Cu siguranță în Amsterdam – Jurnalul Annei Frank. Citisem cartea, nu îmi spusese mare lucru, o carte scrisă de o puștoaică de 13, recunosc, o citisem cu prejudecăți. Dar în momentul în care am intrat în casa Annei Frank, a fost fără cuvinte. Copilul ăsta, la 13, a intrat cu un caiet și 2 tricouri, pe o usă pe care dacă esti un pic mai gras nu încapi, fără să știe dacă o să mai iasă vreodată. Și trăia într-un loc mai mic decât holul meu de la intrare. Nu ai cum să înțelegi până nu te duci acolo. După primele 2 camere, abia mi-am stapânit senzația de nod în gât. Am intrat cu prietenele mele ca niște zâne, râdeam în fața casei, așteptam să ne vină rândul, că se intră pe bază de programare. Ne făceam selfie. Am intrat așa și când am ieșit aveam senzația că am traversat 20 de ani de viață. A fost o experiență de 45 de minute în care ți se reașează tot sistemul de valori. Și care te trece prin toate experiențele: te revezi pe tine adolescent, te revezi pe tine părinte, te revezi pe tine norocosul care iese pe partea cealaltă, care vede Amsterdamul și lebedele de pe apă.

Cu Milano ai început anul 2018. Și cu Umberto Eco.

Mi-am început anul cu orașul care are cele mai multe librării. Dintre toate destinațiile în care am fost până acum. Așa se explică și de ce Umberto Eco avea cea mai mare bibliotecă, cu 30.000 de exemplare. Asta în casa lui din Milano. Și mai avea o casă în afara orașului, cu o altă bibliotecă de 20.000 de exemplare. Scriitorul chiar avea de unde cumpăra cărți.

foto_11

Ce urmează anul acesta?

Atena, Roma, Londra, Praga, Amsterdam, Anglia, Berlin, Istanbul, Dublin, Varsovia, Zurich. Deocamdată am renunțat să fiu ghid de grup. După prima experiență, mi-am dat seama că nu pot îndeplini acest rol. Așa că acum sunt în momentul în care plec, explorez instinctiv și îmi las toate planurile acasă. Voi face o excepție în iunie, pentru Amsterdam, acolo unde  deja știu zona. Voi face un grup de oameni pe care nu îi cunosc și care vor să incerce experiența asta.

Știi deja ce vei face în 2019?

Da, voi călători! Voi merge în America de Nord și mă voi întâlni cu scriitorii mei favoriți. Eu acum citesc foarte multă literatură americană, pentru că oamenii ăștia scriu într-un stil foarte apropriat de stilul meu. E unul super onest, scriu cum vorbesc, pentru mine este școală de scriitură. Mi-ar plăcea să îl cunosc pe Stephen King, pe Moehringer, care este maximul pentru mine, dar care iese foarte rar la interviuri și e foarte greu accesibil.

Când tragi linie după o astfel de călătorie, la ce concluzie ajungi?

De fiecare dată mi se demolează o prejudecată. Am dat deja 2 exemple – Saramago și Anne Frank. Dacă e să trag linie și să trag o concluzie comună pentru toate este vorba despre prejudecăți și așteptări. Și orașele și scriitorii și cărțile se dovedesc altceva decât ți-ai imaginat. Și mai este despre schimbarea stilului de a călători. În urma acestor călătorii, am descoperit că iubesc să călătoria doar de dragul călătoriei. Mi se pare ca lumea este casa noastra si că nu suntem străini nicăieri.

Poți trăi dintr-un proiect care include pasiunile tale?

Mi-am dorit acest proiect pentru mine, pentru dezvoltarea mea. Scopul nu are nicio legătură cu aspectele financiare. Bani se găsesc dar adevărata realizare este faptul că am reuşit să îmi transform pasiunea în stil de viaţă! Este situaţia aia când cunoşti oameni noi şi te întreaba: Cu ce te ocupi? Omul zice Fac vânzări! Eu nu știu ce să îi răspund. Ce să îi spun? Că trăiesc? Că mă ocup cu viața? Pare un clișeu dar este adevărul. Și da, poți trăi din asta!


ARTICOLE DIN ACEEASI CATEGORIE