CELE MAI RECENTE ARTICOLE

Interviu cu Dominic Marcu – monitor de ski la „Snowline – scoala de ski si snowboard” si racing driver la „Leaders R Us”

ianuarie 29, 2018

S-a născut la poalele munţilor şi de mic copil a iubit să alunece pe zăpadă. S-a îndrăgostit rapid de libertatea şi adrenalina pe care doar sporturile de iarnă o oferau. A avut un model în familie care i-a încurajat pasiunea pentru ski iar astăzi un vis a devenit realitate: a deschis porţile unei Şcoli de Ski şi Snowboard – Snowline. Vorbim despre Dominic Marcu, un tânăr cu o viziune, pentru care nimic nu este imposibil. Aceasta este povestea lui.

   Când te-ai îndrăgostit de sporturile de iarnă și ce ți-a plăcut cel mai mult?

De mic copil am fost atras de iarnă şi de sporturile de iarnă. Schiul mi-a placut cel mai mult, l-am practicat cel mai des şi în final, în momentul în care am reuşit să îi aflu toate secretele, a devenit marea mea iubire.

   Ai crescut în Sinaia, prin urmare munții și pârtiile au fost un prieten bun de mic copil. Mai ții minte când ai pus skiurile pentru prima dată în picioare și ce sentimente te-au încercat?

Am schiat pentru prima dată la vârsta de trei ani, împreună cu tata. De când ma stiu, tata lucreaza in acest domeniu si inevitabil am capatat de la el dragostea pentru munte si pentru ski. Asadar, am avut primul contact cu schiul in Azuga, la baza partiei Sorica unde am simtit pentru prima data ce inseamna alunecarea pe zapada. Nu imi aduc aminte cu exactitate ce sentiment am trait, dar daca iubesc acest sport acum si tot ce am facut pana acum s-a invartit in jurul lui, banuiesc ca am simtit un sentiment de mare bucurie.

   Ce îți doreai să te faci când o să fii mare? 🙂

De mic mi-au placut masinile si am vrut sa fiu sofer! Îmi amintesc cât de mult mă fascinau maşinile şi am ştiut că viitorul meu se va învârti mereu în jurul lor. Când am crescut, nu m-am îndepartat prea mult de dorinţele din copilărie, dar am decis că vreau să fiu Pilot de Raliu!

Image result for dominic marcu racing driver, la volan

Foto credit: Dominic Marcu

   Când ai cochetat prima oară cu idee de a deveni monitor de ski?

Acest lucru s-a intamplat acum aproximativ 10 ani, cand am invatat niste colegi de scoala sa schieze. Mi-am dat seama ca imi place să învăţ pe altii acest sport minunat, fiind o satisfactie enorma cand vezi ca cineva schiaza datorita tie. Pe parcurs mi-am dat seama ca pot face si o cariera din acest sport si m-am hotarat ca vreau sa incep acest capitol din viata mea.

   Ai participat la concursuri și dacă da, ce eforturi fizice presupune acest lucru? Cât timp te pregătești pentru ele?

De mic am practicat schiul de performanta, concurand in Campionatul National de Ski Alpin. Pentru a skia este nevoie de o conditie fizica buna, dar pentru a concura si avea rezultate bune presupune mai mult de atat. Conditia fizica trebuie sa fie de top, pe tot parcursul anului trebuie sa te antrenezi si sa faci sport. Cu toate ca am un program incarcat, mereu imi fac timp sa ma antrenez, sa fiu in forma optima.

   Ce presupune alimentația unei persoane care practică acest sport regulat? Ce nu trebuie să lipsească din farfuria unui monitor de ski?

Alimentele pe care un monitor le consumă constituie un factor major care influențează performanța lui. Pentru sportivii de orice nivel, mâncarea este combustibilul pentru organism. Din farfuria unui monitor nu pot lipsi proteinele si ciocoalata pentru energie! Chiar si in cele mai reci si obositoate zile, monitorul de ski trebuie sa fie in forma si activ pe partie.

  Care a fost cel mai emoționant și cel mai greu moment din viața de monitor de ski?

Cel mai emotionant si cel mai greu moment m-a prins pe munte, la Sinaia, Cota 2000. În doar câteva secunde au venit viscolul şi ceaţa, de nu vedeam nimic nici la 3 m in fata! Eram cu 2 elevi la lectiile de ski şi a fost foarte dificil sa ajugem jos. Pe munte vremea se poate schimba foarte rapid si ne crează probleme. Jobul de monitor de ski este frumos dar aduce cu el si o raspundere mare, important este să nu îţi pierzi cumpătul niciodată.

Fotografia postată de Snowline - Scoala de Ski.

Foto credit: Snowline – scoala de ski si snowboard

  Cum s-a născut ideea Școlii de ski si Snowboard – Snowline?

Scoala de Ski si Snowboard Snowline a pornit de la un vis. Visul de a avea o scoala de ski si snowboard acreditata, ca in afara tarii, cu o echipa tanara, cu servicii de calitate, la care lumea sa apeleze cu incredere, pentru a invata din tainele sporturilor de alunecare pe zapada.Care sunt ofertele voastre și de ce ați ținut cont atunci când ați realizat pachetele?

Ofertele noastre sunt realizate in asa fel incat sa accesibile pentru toata lumea. Acestea sunt compuse din: 

Lectii coletive ski/snowboard

Lectii individuale ski/snowboard 

Cursuri all day 

Cand am realizat aceste pachete am analizat foarte bine cerintele clientilor.

   De la ce vârstă pot învăța cei mici acest sport?

Varsta recomandata este de minim 3 ani. Mai exista si exceptii, dar cam aceasta este varsta de la care se poate invata ce inseamna alunecarea pe zapada.

   Pentru cei mici, recomanzi lecții individuale sau cele de grup?

Pentru cei mici consider ca la inceput sunt mai benefice lectiile individuale, deoarece beneficiaza de toata atentia monitorului si creeaza o legatura cu acesta. Dar pe masura ce acestia avanseaza, recomand lectiile de grup, deoarece le da posibilitatea sa avanseze mai usor, fiind in competitie cu ceilalti copii. Bineînţeles, cei mici reuşesc astfel să se şi distreze şi să socializeze, în timp ce învata acest sport.

   Se poate învăța skiul și la maturitate sau skiul este un sport fără vârstă?

Este regulă de aur: skiul se poate invata la orice varsta, daca iti doresti cu adevarat si ai ambitie! Dar recunosc că este mai usor sa il inveti la o varsta frageda! De ce? Pentru că copiii deprind mult mai repede abilitatea de alunecare pe zapada si trec mai repede peste frici, decat adultii.

Image result for snowline te asteapta

Foto credit: Snowline – scoala de ski si snowboard

   Care este cel mai mare obstacol în calea oamenilor care își doresc să învețe să skieze? Este frica un paralizant atât de puternic încât să renunți dacă nu ești ghidat de un specialist?

Cel mai important lucru este sa inveti sa schiezi corect, indrumat de un monitor de ski autorizat. Ajutat de monitorul de ski, poti scapa de frica si inveti sa practici acest sport minunat, in conditii de siguranta. Daca skiul este invatat gresit fara ajutorul unui specialist, teama si riscul de accident cresc considerabil, mai ales pentru cei mici.

   Ce schimbări ai observat la cei care au învățat să schieze? Li s-a părut mai ușor decat se așteptau? Sunt dornici să vină o nouă zi pentru a-și pune iar schiurile în picioare? Altfel spus, schiatul da rapid dependență? 🙂

La inceput schiul pare complicat de invatat si periculos, dar pe parcurs ce invata si devin mai familiarizati cu alunecarea, atunci incep sa prinda curaj si sa realizeze ca nu este atat de greu cum pare. Cei care reusesc sa invete, apeland la un monitor de ski, in cele mai multe cazuri se intorc la ski si isi doresc sa schieze si sa invete din ce in ce mai mult. Deci da, schiatul provoca dependenta.

   O vacanță perfectă în sezonul rece este completă atunci când o combini cu sporturile de iarnă. Dar ce le-ai spune celor care nu doresc să schieze în România, pe motiv că pârtiile din afara sunt superioare?

In ultimii ani si in Romania s-a investit mult in acest scop. Avem partii de ski noi, domenii de ski noi, instalatii de transport pe cablu si de zapada artificiala de ultima generatie. Preturile nu se compar cu cele din afara si aici ma refer la: skipass, monitor, cazare, mancare etc.

Problema ce o avem in Romania este zapada, in ultimii ani nu a nins cat a trebuit si am reusit sa schiem in anuite perioade doar cu ajutorul instalatiilor de zapada artificiala.


ARTICOLE DIN ACEEASI CATEGORIE