CELE MAI RECENTE ARTICOLE

HOW LUXURIOUS CAN YOU TRAVEL?

decembrie 28, 2017

Vacanta este acea perioada in care vrei sa te relaxezi, sa te rasfeti, sa faci toate nebuniile la care in viata normala si ocupata de la birou nu ai timp decat cel mult sa visezi. Cum s-ar spune, concediul este ocazia ta de a deveni “luxurious” nu doar in gandire, ci mai ales in fapte. Si atunci se pune intrebarea: how luxurious can you travel?

Carlton Hotel 5*sup este cel mai exclusivist hotel de ski din statiunea St. Moritz. In acest an el a castigat si titlul de cel mai bun hotel din Elvetia. Titlul a fost oferit in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor “World Travel Awards”. Asadar este un hotel extrem de potrivit in aceasta perioada a anului in care schiatul, plimbarile cu sania trasa de cai sau de ce nu, snowkiting-ul sunt activitati practicate foarte mult. Statiunea St. Moritz, in care acesta se afla, este unul dintre cele mai de lux resorturi ale Elvetiei. Din punct de vedere sportiv orasul este la fel de cunoscut, aici fiind organizate doua dintre editiile Jocurilor Olimpice de Iarna. Peisajul deosebit de frumos al vaii Upper Engadin, pistele de ski nesfarsite, precum si lacul Silvaplana, fac parte din punctele forte ale acestei locatii de vacanta.

Si pentru ca vorbim despre cel mai exclusivist dintre resorturile elvetiene, atunci intrebarea ramane: cat de exclusivist poti calatori, intr-unul dintre cele mai luxoase resorturi ale Elvetiei?

Carlton Hotel 5*sup, St. Moritz, Elvetia

Propun sa incepem cu raspunsul cel mai indraznet: inchirierea intregului hotel. Nimic nu poate fi mai extravagant, decat sa ai la dispozitie, doar pentru tine si prietenii tai, 60 de spatii de cazare (dispuse pe 7 etaje), un centru de Spa, ce se intinde pe o suprafata de 1200mp, ocupand 3 etaje, 2 restaurante, 1 bar si o terasa ce se intinde pe o suprafata de 186mp. La toate acestea se adauga serviciile si activitatile de timp liber, pe care hotelul le pune la dispozitia oasptilor sai precum: bob taxi, sesiuni de ski impreuna cu un campion olimpic, plimbari cu sania, ateliere de fotografiat, cursuri de snowkiting si multe altele. Poti accesa aceasta oferta in perioada 08.12.17 – 01.04.18. Tariful este la cerere, in functie de perioada solicitata, precum si de disponbilitatile existente.

Image result for carlton st. moritz

Vezi oferta „Rent the Cartlon Hotel 5*sup, St. Moritz, Elvetia”

O data ce hotelul ce hotelul iti sta la dispozitie poti porni in explorarea zonei. Pentru aceasta, oferta celor de la Carlton Hotel 5*sup este pe cat de surprinzatoare, pe atat de folositoare. Ea se numeste: Outdoor Butler. El este cel care iti va face cunostinta cu intreaga zona a vaii Upper Engadin. Va fi pe intreg parcursul vacantei insotitorul, sfatuitorul si prietenul tau, furnizandu-ti informatii despre cultura locului, istoria acestuia, precum si despre ahitectura. Evident ca un asemenea job nu se castiga foarte usor. Urs Wiederkehr este din iarna anului 2016, Outdoor Butler-ul hotelului Carlton 5*sup, din St. Moritz. Urs locuieste in Engadin de peste 30 de ani. A ajuns astfel sa  cunoasca zona ca pe propriul buzunar. El este angajat al hotelului doar in sezonul de iarna, vara dedicandu-se drumetiilor montane. Asadar, la cerere, beneficia de serviciul Outdoor Butler, in perioada 08.12.17 – 01.04.18. Pretul este comunicat in functie de perioada si de disponibilitate.

Urs Wiederkehr – Outdoor Butler at Carlton Hotel 5*sup, St. Moritz, Elvetia

St. Moritz este renumit nu doar ca un resort de lux, ci si unul dedicat schiatului si sporturilor de iarna. In St. Moritz au avut loc 2 editii ale Jocurilor Olimpice de Iarna. Pornind de la acest fapt Carlton Hotel 5*sup iti pune la dispozitie o serie intreaga se activitati si sporturi de iarna precum: bob taxi, sesiuni de ski impreuna cu un campion olimpic, plimbari cu sania, cursuri de snowkiting si multe altele. In afara acestor activitati hotelul ofera oaspetilor sai, bilete la categoria VIP, pentru evenimente sportive ce se desfasoara in St. Moritz: Cupa mondiala la polo pe zapada (26.01 – 28.01.18), Cursa de echitatie pe zapada, desfasurata pe lacul Silvaplana (04.02.18; 11.02.18; 18.02.18) precum si Cupa mondiala la bob (08.01 – 14.01.18).

Image result for white turf st moritz

White Turf, St. Moritz, Elvetia

Anul 2018 a fost declarat de catre UNESCO, “Anul European al Patrimoniului”. Asadar, daca tot te afli in St. Moritz, nu rata o plimbare cu Glacier Express pana in Zermatt. Zona dintre aceste doua statiuni a fost inclusa in patrimoniul natural UNESCO. Pachetul “Glacier Express”, pus la dipozitie de catre cei de la Carlton Hotel 5*sup, in perioada 12.01 – 01.04.18, iti ofera ocazia unei experiente de lux, in doua resorturi exclusiviste de 5*, din St. Moritz si Zermatt, Carlton Hotel si Mont Cervin Palace, precum si un drum cu legendarul tren, Glacier Express.

Image result for glacier express between zermatt and st moritz (switzerland)

Glacier Express, St. Moritz – Zermatt, Elvetia

Dupa o zi intreaga de activitati sportive, sau pur si simplu de plimbari si drumetii prin imprejurimi, nimic nu este mai reconfortant, decat o sesiune de relaxare in zona de Spa. Carlton Hotel 5*sup din St. Moritz detine cel mai extravagant si luxos centru de Spa din aceasta statiune. El se intinde pe o suprafata de 1200mp, ocupand 3 etaje de cladire. Dotarile sale constau in: piscine interioare si exterioare (diverse tipuri de apa); piscina sportiva; zona de relaxare & terasa; sauna cu baie de aburi, separat, pentru doamne, sauna cu dusuri cu hidromasaj & fantana de gheata; zona exterioara (iarna este amenajata o piscina in zapada); lounge cu semineu; apartament pentru Spa individual (35mp) dotat cu Jacuzzi, sauna, dus Dornbracht Rainsky cu terapie de lumini, zone pentru relaxare si tratament, TV & DVD; 6 spatii pentru efectuare de diverse proceduri: masaj, bai si tratamente de frumusete, tratamente cosmetice: manichiura & pedichiura; centru de fitness; coafor; solar; zona de consultatii precum si zona de shopping.

Imagini pentru people at carlton spa center st moritz

Spa Center – Carlton Hotel 5*sup, St. Moritz, Elvetia


ARTICOLE DIN ACEEASI CATEGORIE